Tu ai deja pregãtirea de arhitect. Biotekt îţi oferã şi specializarea pt a putea construi case eco-friendly!

Eşti un profesionist arhitect sau un inginer care-şi cunoaste temeinic meseria.

E şi motivul pt care ai urmat acest drum:

Visul tãu e acela de a construi, şi mereu a fost aşa, încã de mic copil. Pasiunea de a fãuri din materiale izvorãşte direct din dorinţa de a face lucrurile cât poţi tu de bine şi de a oferi oamenilor accesul la casa visurilor lor.

Şi nu e orice fel de vis sau casã, nici pt ei, şi nici pt tine. E un altfel de casã, o casã ce creeazã o punte a armoniei între om şi naturã – şi e exact lucrul ce va aduce împreunã pe tine şi pe omul pe care vrei sã-l ajuţi.

Aşadar, ai pornit pe acest drum al arhitecturii şi ingineriei. Ai fãcut tot ce era de fãcut, ai învaţat, te-ai pregãtit, ai dobândit experienţã şi încheiat cu succes multe proiecte de construcţii şi case ridicate în maniera tradiţionalã. Şi a fost bine, ai crescut în proprii tãi ochi finalizând aceste proiecte unul câte unul.

Şi totuşi, din însãşi acest succes a ieşit la ivealã intenţia de a porni pe un alt drum, de a face lucrurile altfel, de a construi case în alt mod şi din alte materiale prietenoase cu mediul înconjurãtor întrucât şi asta e o parte importantã pt tine. Iubeşti natura, iubeşti animalele şi vrei sã-ţi faci meseria dar într-un fel în care nu dãuneazã planetei.

De fapt, te mâhneşte teribil când auzi sau citeşti cã:

💔 Porţiuni întregi de pãduri sunt defrişate zilnic

💔 Flora şi fauna marinã sunt în declin din cauza schimbãrii climatice

💔 Poluarea create de oameni e una dintre cauzele încãlzirii globale

💔 Multe animale şi plante sunt pe cale de dispariţie sau au dispãrut deja

💔 Au loc frecvent în multe regiuni ale lumii alunecãri de teren şi inundaţii care distrug solul

În acelaşi timp, te bucuri foarte mult când auzi de persoane ecologiste, precum LeonardoDiCaprio, care fac eforturi cu numeroase campanii ca sã reducã încãlzirea globalã şi efectele sale.

Prin urmare, dorinţa de a construi eco-friendly, dorinţa de a face o bio-arhitecturã şi bio-inginerie e acolo, asta e limpede, dar ce lipseşte ( şi o ştii bine) e o specializare în acest domeniu. Numai de-ai putea gãsi o astfel de şcoalã, companie sau afacere sub îndrumarea cãrora sã poţi sã beneficiezi de aceastã ucenicie care la final îţi va aduce rezultatul dorit:

Un arhitect/inginer specializat în construirea de case eco friendly.

Asta ar fi într-adevãr fericirea şi mulţumirea ta cea mai mare cãci ar fi prezente atât pasiunea de a crea case cât şi grija pe care o nutreşti pt naturã. Ce realitate minunatã ar fi asta pt tine!

Ai şi fãcut unele cãutãri dar nu ai gãsit nimic şi te întrebi dacã existã aşa ceva, pânã la urmã…

Biotekt îţi spune cã da, existã cu certitudine!, aceastã companie fiind ea însãşi un furnizor de astfel de specializare cãci misiunea şi scopul acestei companii se împletesc armonios cu ceea ce tu îţi doreşti:

Construirea de case eco-friendly care permit oamenilor sã aibã tot confortul specific secolului al 21-lea FÃRÃ a aduce însã pagube sau efecte negative asupra naturii. ✅

Aşadar, cine e Biotekt?

Biotekt USA LLC este o companie Americanã care produce şi vinde materialele pt modelul patentat Biotekt de case eco-friendly.

Ce fel de sistem de case oferã Biotekt?

Case construite din materiale reciclate care vor rezista secole întregi, venind sub acest chip, în sprijinul mediului natural și stoparea/reducerea efectelor negative care duc la urmãri grave asupra planetei.

Astfel, vorbim despre case care au:

💚 Acces la grãdina de pe acoperişul lor

💚 Green footprint in loc de betonul gri

💚 Înveliş de pãmânt în jurul şi deasupra casei - înveliș cu rol de

stabilizator al temperaturii din interior

💚 Tavane frumos arcuite

💚 Investiţia – comparatã cu metodele tradiţionale de construcţie

–mai micã sau mai mare

💚 Termen de construcţie 6 luni sau mai puţin

E exact ceea voiai şi aşteptai de mult timp, nu-i aşa?

Ei bine, primul pas poate fi fãcut.  Scrie-ne sau completeazã acest formular şi-ţi vom răspunde în 48h.

Visul tãu devine realitate acum!

Pe data viitoare,

Echipa Biotekt.

  • Doors and windows should be installed at this point, and then electrical and wiring ducts are glued onto the modules. 

  • All seams are covered with the specified sealant tapes, and the shell is now ready to begin landscaping work. At this point the structure is already weatherproof and provides shelter while the rest of the work is being done.

  • The inner shell is lightly sanded and seams are smoothed out, and then the house can be painted inside with normal house paint. Inside finishing work such as kitchen and bathroom installations, divisions, flooring, are the same as in any house. 

  • Landscaping and earthworks can be completed while the home is already being used and even lived in. Depending on the specific terrain and environment, different landscaping techniques are used, all of which are detailed in our construction manuals. ECOSPHERE™ and OASIS™ use different methods at this point, but both are simple and straightforward.

  • Assembly of any design can be carried out by 3 or 4 people in just a few days, and the system itself can be bolted and sealed together by a reasonably handy Do-it-yourselfer, or of course by any general contractor.

CONTACT US FOR MORE INFORMATION

BIOTEKT USA, LLC. 6624 Wilson Road, West Palm Beach, Florida 33413 USA 

INTERNATIONAL: +1-587-999-1970
ALL DRAWINGS, PHOTOS, VIDEOS, 3D ARTWORK, DESIGNS AND TEXTS PROTECTED BY U.S. AND INTERNATIONAL PATENTS AND COPYRIGHTS

U.S. Copyright VAu001254027 - U.S. and International Patent information available on request.